Poliţia din statul american Washington spune că o rachetă veche şi ruginită găsită în garajul unui localnic este o rachetă nucleară inertă.
Un muzeu militar din Ohio a sunat la poliţia din oraşul Bellevue pentru a raporta o ofertă de donaţie destul de neobişnuită.
Poliţia a trimis apoi o echipă de genişti la locuinţa potenţialului donator, relatează BBC.
Într-un comunicat de presă, poliţia afirmă că dispozitivul este „de fapt un Douglas AIR-2 Genie (denumirea anterioară MB-1), o rachetă aer-aer neghidată care este proiectată să transporte un focos nuclear W25 de 1,5 kt”.
Cu toate acestea, nu a fost ataşat niciun focos, ceea ce înseamnă că nu a existat un pericol pentru comunitate.
Oficialii nu au suspectat niciodată că ar putea fi prezent un focos nuclear, ceea ce înseamnă că nu a fost nevoie de evacuări în masă în oraşul de 150.000 de locuitori aflat la 16 km est de Seattle.
Bărbatul a declarat poliţiei că racheta a aparţinut unui vecin care a murit şi că a fost cumpărată iniţial de la o vânzare de bunuri.
În cele din urmă, poliţia a considerat că obiectul este „un artefact fără pericol de explozie”.
Potrivit Seattle Times, racheta a fost folosită de SUA şi Canada în timpul Războiului Rece.
Potrivit ziarului, prima şi singura tragere în direct a rachetei Genie a avut loc în 1957, iar producţia acesteia s-a încheiat în 1962.